miercuri, 16 octombrie 2013

Într-un compartiment secret

Impresionat de tăcerea casei bătrânești
prin care erau răspândite arome de lavandă
și de stătut,
Reporterul pășește pe vârfuri,
atent să nu stârnească praful așezat
sau vreo nălucă.
Zâmbește doamnei ce se apropie-n baston,
îi cere voie din priviri să se așeze,
apoi întreabă:
Din tot ce ați văzut și ați trăit o viață,
acum, când soarele se pregătește să apună,
aveți vreun regret?
Doamna își pleacă ochii cu gene rare,
atinge-n treacăt, parcă pierdută, șevaletul
și spune:
Artistul din mine și-a permis întotdeauna
să picteze ceea ce ochiul minții a văzut,
fără de teamă.
Nu am pictat doar realitatea înconjurătoare,
ci am dat frâu liber imaginației să zboare
spre alte zări.
De ce nu am avut acest curaj și-n viață,
de ce nu am făcut tot ce-am visat cândva?
Multe îmi sunt regretele!
De ce am mers întotdeuna prea rigidă,
cu geanta așezată regulamentar pe umăr,
Să par o doamnă?
De ce nu am avut curajul de-a spune lumii
că-n geantă aș vrea să-mi țin păpușile cu care
mă jucam cândva?
Că-n suflet mi-s copila de-altădată,
chiar dacă anii m-au încărunțit în grabă
și m-au veștejit.
Aș fi putut să îmi bag râsul de copil
în geanta cu care mergeam mândră pe la
conferințe și vernisaje.
Nu am avut curajul de a așeza în geantă
cărțile de colorat și jucăriile pe care le dorește
orișice fetiță.
Hăinuțe cusute cu propriile mele mâini,
vase minuscule în care să gătesc petale,
ca în copilărie. 
Nu am avut curaj, nu am avut putere,
poate pentru că reeija mi-a scos mereu în cale
genti elegante, de piele.


Cum să-mi port visul de copilă în gențile
distinse, cu buzunare mari, cu fermoare,
cu accesorii de argint?
Ce-ar crede oamenii din jur dacă ar afla
că nu am reușit să mă maturizez până acum,
că-n inimă sunt tânără?
Alegerea pe care am făcut-o mă frământă
și nu-mi dă pace nici zi, nici noapte, silindu-mă
să mă întreb:
De ce? Ce-i pasă lumii ce țin în geantă?
Ce-i pasă lumii cum mă simt în suflet?
Ce-i pasă?
Aș fi putut păstra într-un compartiment
al genții măcar râsul curcubeu al inocenței
și-o păpușică.
Lașitatea de o viață o regret acum, când
soarele stă să apună. Femeile să ia aminte
la această lecție!
Păstrați-vă într-un compartiment secret
candoarea de copile și zâmbetul senin.
În genți de piele reeija!


Reporterul închide tulburat microfonul,
întrebându-se în gând ce face pentru sine
cu copilul din el.

Articol participant la competiția SuperBlog 2013.


0 comentarii:

Te-ai pierdut?

Un produs Blogger.