miercuri, 20 noiembrie 2013

De la haine de golan la o ţinută impecabilă

Ca orice tânăr licean, visul meu era să ies în evidenţă purtând haine ciudate, diferite de ale celorlalţi. Cu cât erau mai extravagante şi mai scumpe, cu atât mă simţeam mai important printre prietenii
mei şi chiar mă aşteptam să cuceresc fetele prin atitudine şi prin micile accesorii adăugate pantalonilor ciudaţi, tricourilor în culori aprinse şi bascheţilor plini de capse.

Degeaba îmi ţinea mama prelegeri despre îmbrăcămintea cu adevărat elegantă, despre hainele care nu se demodează de la o lună la alta, despre faptul că un om care poartă haine călcate face o impresie mult mai bună decât cel care are haine de firmă, dar le poartă neglijent, de parcă ar fi dormit îmbrăcat cu ele. Eu râdeam amuzat, spunându-i că este ea demodată, că nu înţelege noile tendinţe în materie de modă, că a rămas închisă în secolul în care s-a născut.

Ştiu, nu eram numai obraznic, dar şi plecam pe un drum greşit. Abia după ce am terminat cu şcoala şi m-am angajat am înţeles ce încerca mama să îmi transmită şi i-am dat ruşinat dreptate. Aveam colegi care veneau îmbrăcaţi ca şi mine, la fel cum aveam colegi care veneau la serviciu mai elegant îmbrăcaţi decât şefii, cu haine de o calitate impecabilă, călcate la dungă. Ghiciţi cine erau cei cu adevărat respectaţi? Bine-nţeles că nu cei cu aspect de golani.

În acele zile mi-am înţeles greşeala şi am încercat să o repar. Mi-am schimbat întreaga garderobă. Nu, nu mi-a fost uşor. Fiecare tricou mototolit, fiecare pantalon cu franjuri sau rupturi îmi amintea de câte un episod al vieţii mele. Dar am ştiut că trebuie să o fac şi atunci mi-am călcat pe inimă şi am renunţat la tot ce nu era potrivit. Mi-am cumpărat câteva haine de bună calitate, elegante, sfătuit bine-nţeles de mama mea, adevărată artistă în materie de îmbrăcăminte (recunosc acum ceea ce am refuzat ani întregi să recunosc).

Am avut şi eu o foarte importantă contribuţie la schimbarea în bine a ţinutei mele. În primul rând am avut curajul de a face acest pas. În al doilea rând, i-am spus mamei că am văzut la oferte un fier de călcat excelent, care va face toată treaba în locul ei. Nu trebuia decât să profităm de promotii Bosch atunci când găseam prin magazinul online ce comercializă produse electrocasnice.  Ah, şi îi mai trebuia o masă de călcat, neapărat tot de la Bosch, să nu o mai văd călcând rufe în genunchi pe parchet, cu hainele întinse pe o pătură.



 Ce înseamnă astăzi pentru mine o ţinută impecabilă? Purtare respectuoasă faţă de toţi ceilalţi, îmbrăcăminte de bun gust, neapărat aranjată la dungă cu fierul de călcat de la Bosch, neapărat călcată pe masa de călcat de la Bosch, pentru că numai ele ştiu cum să îmi păstreze hainele în bună stare cu cel mai mic efort posibil.



Nu vă voi plictisi cu specificaţiile tehnice, pe care le puteţi găsi cu uşurinţă dând clic pe linkurile de mai sus, ci doar vă voi spune că ţinuta voastră va fi impecabilă dacă veţi folosi fierul de călcat pe care şi eu îl folosesc.

Articol participant la competiţia SuperBlog. Probă sponsorizată de




0 comentarii:

Te-ai pierdut?

Un produs Blogger.