sâmbătă, 7 iunie 2014

Oul de prepelita

Simtea ca ii este din ce in ce mai cald. Spatiul parca se ingusta cu fiecare clipa ce trecea. Hrana era pe terminate. De afara se auzea o forfota inexplicabila. Apoi un piuit ce ii suna cunoscut, desi nu il mai auzise. Oul de prepelita, pret de cateva secunde, ramane stana de piatra, prea emotionat pentru a trece la nivelul urmator. Strange membrana in jurul puiului de prepelita
pe care il crescuse cu dragoste, silindu-l sa se miste. Il simte cum bate in membrana cu ciocul. O mica durere si membrana se rupe. Durerea creste in intensitate, caci puiul de prepelita bate cu putere in coaja ramasa neprotejata a oului.

Oul de prepelita ar vrea sa il opreasca, de teama durerii. Totodata simte ca natura trebuie sa isi urmeze cursul firesc, asa ca tace. Puiul ciocane tot mai tare, presimtind ca afara il asteapta o lume noua, o lume populata cu fiinte asemanatoare lui. Oul, la fiecare bataie, simte durere amestecata cu placere, o senzatie indescriptibila, ce il plimba de la agonie la extaz si inapoi.

Un zgomot surd, o durere cumplita si o incheiere apoteotica, semanand a orgasm cerebral. Coaja oului de prepelita a fost sparta, iar puiul a iesit din gaoace. Oul se poate odihni acum in vesnicia despre care inca nu stie nimic. O cunoastere de dincolo de lume ii sopteste ca a fost un norocos. A purtat o viata in el, a dat viata si va ramane in amintirea unui pui, atata timp cat puiul va fi in viata. 

Alte oua de prepelita nu au avut noroc. Pe ele nimeni nu le-a incalzit, ba chiar din contra. De cum au venit pe lume, cineva le-a asezat intr-o caserola si le-a ascuns rapid la rece, in frigider. Ele vor pleca, asa proaspete, spre oameni. Vor fi sparte si inghitite crude sau, mai rau gatite dupa diverse retete. Oul de prepelita din povestea noastra aproape ca se bucura ca a trecut in vesnicie...

0 comentarii:

Te-ai pierdut?

Un produs Blogger.